sâmbătă, 25 decembrie 2010

Colind din vremuri de jertfă

Am fost din nou în vizită la Mănăstirea „Râpa Robilor" de la Aiud. Părintele Augustin ne-a primit cu smerenie si ne-a vorbit cu evlavie si cu întelepciune. Acolo, într-un loc al absurdului din vremea comunistă, simti că totul are un sens. Părintele Iustin Pârvu mărturisea despre acel loc: “Mi-e si frică să calc cu picioarele pe acest pământ, pentru că este plin de Sfinte Moaste.” Mergând spre Aiud, am început să citesc „Reeducarea de la Aiud", de Demostene Andronescu. O carte impresionantă, după care nu mai poti fi acelasi. Apoi, nu m-am mai putut opri. „Întoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide, priveste acelasi fenomen dintr-o perspectivă mai duhovnicească. Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că am primit în dar, când mai aveam putin de citit din Ioan Ianolide, cartea „Comori din flăcări", de Bill Desloge, despre viata crestinilor în închisorile comuniste.

Uneori, apare întrebarea: „De ce s-au străduit oamenii aceia să reziste atât?" Unii dintre ei puteau să renunte la luptă, să se lepede de tot ce aveau mai sfânt si să iasă din închisoare. Au preferat să lupte până la ultima picătură de rezistentă duhovnicească. De ce? Dumnezeu i-ar fi iertat, asa cum l-a iertat pe Sfântul Petru, asa cum ne iartă pe noi, cei slabi. Ei bine, cred că acesti oameni au păstrat demnitatea românească, tăria crestină, esenta si scopul vietii. Dacă ne-am întoarce privirile inimii spre jertfa lor, poate ne-am regăsi miezul fiintei.

9 comentarii:

  1. "Demnitate" cred că este cuvântul care ar putea explica cele mai multe dintre gesturile jertfelnice ale oamenilor din toate timpurile şi din toate spaţiile culturale.
    Fiindcă nu doar atunci şi nu doar la noi au fost oameni dispuşi să renunţe cu seninătate la o existenţă lipsită de un minimum de demnitate a fiinţei.

    Ştii, eu am renunţat de ceva vreme să mai citesc cărţi asemenea celor pomenite aici de tine.
    Şi m-am întrebat, desigur, de ce? De ce îmi fac aşa de rău lecturile acestea?

    Evident că mult timp nici nu am vrut să aflu, într-adevăr, răspunsul.
    Între timp el mi s-a impus: mi-e ruşine! De mine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu doar la noi, e drept... Nu doar atunci, e din nou adevărat, dar...se întâmplă din ce în ce mai rar.

    RăspundețiȘtergere
  3. Problema e ca oameni care ne ascundeau Craciunul cu peste 20 de ani in urma au ajuns astazi sa ne "ordone" sa "desfasuram activitati specifice de Craciun", la fel cum comunisti notorii au ajuns sa "condamne" comunismul in parlamentul rusinii.

    Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  4. Alessia, martirii închisorilor comuniste si ceilalti oameni care au luptat pentru supravietuire duhovnicească nu ne-ar acuza. Ei si-au iertat până si tortionarii. E drept, constiinta ne dă vreo câteva bice, dar asta înseamnă că există. E de bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Din dragoste, Claudiu, din dragoste de Dumnezeu, de ei insisi, de Dumnezeul din ei. Dumnezeu i-ar fi iertat, ei nu s-ar fi iertat niciodata si s-ar fi simtit mai incatusati in libertatea obtinuta astfel decat in inchisoare, s-ar fi simtit tot restul vietii niste morti vii. Desigur, trebuie sa ai o constiinta vie ca sa gandesti si simti asa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Părintele Augustin spunea că se căuta „punctul de topire" al fiecărui suflet...

    RăspundețiȘtergere
  7. ...in zadar...
    Sufletele martirilor nu au "puncte de topire".
    Sufletele lor au doar "puncte" de unire cu Dumnezeu...

    RăspundețiȘtergere
  8. Luiza, unor oameni li s-au atins „punctele de topire", dar ei ai fost priviti cu iubire si au fost iertati de semenii lor care au rezistat. Noi avem doar dreptul să învătăm din ceea ce s-a întâmplat si să luăm aminte la sufletele noastre, care sunt greu încercate si în zilele noastre, chiar dacă altele sunt conditiile.

    RăspundețiȘtergere
  9. Primiti cu plugusorul?
    http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2010/12/la-multi-ani_30.html

    RăspundețiȘtergere