Astă dimineată, privind pe fereastra cafenelei, m-am înviorat... Razele plăcute ale soarelui mângâiau cu veselie grădina, strada, muntii de la orizont si acoperisurile clădirilor învecinate... M-am îmbrăcat în grabă si am iesit să mă plimb. Mirosea a dimineată plăcută si un aer răcoros mă învăluia... Ce frumos! Stăteam pe buză de primăvară, pregătit, ca Baba Dochia, să arunc o haină de pe mine... La colt de stradă, însă, o rafală tăioasă de vânt m-a facut să-mi doresc locul căldut în care îmi lăsasem cafeaua aburindă... Totusi, mi-am continuat plimbarea... Străzile arătau ca după război... S-a dat lupta teribilă între asfalt si zapadă, între pământ si gheata care l-a înclestat, lăsându-l acum flească, între venerabila iarnă si obraznica primăvară... Terenul de luptă părea minat si desfundat... Vântul întetit curăta străzile pe alocuri, dar aduna toate hârtiile, care hibernaseră în zăpada împietrită, la colturi de stradă... Nimic din farmecul primăverii nu mă mai atrăgea... Vântul mi-a amortit oasele si dintii soarelui mi s-au înfipt cruzi în ceafă... Orice urmă de satisfactie s-a sters de pe chipu-mi înghetat si doar cafeaua în care mi-am înmuiat din nou buzele vinete mi-a readus zâmbetul.
Privesc din nou pe geam. Din cafeneaua calduroasă văd din nou primavara de afară ademenindu-mă cu gura până la urechi. Naaa... Nu mă mai păcăleste... :)
Cu gândul la frumusetea rece a zilei însorite, nu pot să nu mă gândesc la oameni... Uneori, suntem ca primăvara de azi: reci, coltosi, chiar de părem veseli si luminosi... Alteori, din fericire, ne regăsim căldura, iubirea, empatia, armonia, prietenia sinceră... Dea Domnul să vină primăvara cea din interior! Până atunci...intrati la o cafea virtuală! :) Cu aceeasi căldură, găsiti ceai sau vin fiert. Virtuale, desigur... :P După gusturi. :)
