sâmbătă, 29 decembrie 2012

Aromă de Rai

Astăzi vă invit la un ceai... Japonezii fac o artă din prepararea lui, americanii îl beau cu gheată, în Europa e, fie aristocratic, fie "prea de la tară" să savurezi licoarea cea caldă și binefăcătoare...

Hmmm...Ce poate fi mai plăcut decât să vii, înghetat de cele ale lumii, să pui un lemn pe foc și să sorbi în liniște un ceai  cald? Simti, în simplitatea lui, bucuria iubirii, căldura apropierii, dulceata zâmbetului curat si aroma vesniciei... 

E, în fiecare cană, o picătură de fericire... Zâmbiți și aripi de înger vă vor îmbrățisa cu cea mai lină dragoste! Nu vă speriați! E doar farmecul discret al nostalgiei Raiului.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Circuitul amăgirii în natură

Te strecori, 
fior ascutit,
cu gheara-ti de foc
urcând
dureros,
vertebră cu vertebră...
într-o cursă nebună
si te prelingi apoi
alunecându-mă
trist,
picătură amară,
în adânca fântână...
a dezamăgirii.

Evaporându-mă...
urca-voi iar
împletind sperante
nedesertate.


luni, 12 noiembrie 2012

Noiembrie relativ

Savurez gustul caldut-amar al cafelei...si-ncep să mă simt ca înainte de Crăciun... E iarnă împrejur. Iarnă cu abur aromat...

Însă...priviti! E...încă toamnă... mirosul frunzelor...tocmai desprinse...mă înveleste lin. Toamnă cu gust de nuci coborâte din vremi jucăuse... Da, toamnă...

Ce căldură, însă, din inimă urcă... Fierbinte...pulsează...picuri de foc, încinsă-n cuptor, în focul iubirii, stă-nveselită,dăruindu-se-n fărâme, ori...toată deodat'... E vară...în inimi...

Iar gândul...hoinar...primăveri desenează, în zâmbete calea croind... E-anotimp de-nceput, e mugur, e rază, e atât de devreme...în gând...

Si...totusi...e toamnă... Priviti! E...noiembrie... Primul noiembrie...întregitor...

luni, 8 octombrie 2012

Toamna si bucuria simplă

Zgribulită zi... Înghesuit în sine, omul trece... Nu mai are timp pentru un zâmbet, pentru o vorbă bună... Alea sunt pentru zilele călduroase, însorite... Gata, a devenit serioasă treaba... A venit toamna, după o vară secetoasă... Niciun măr nu mai cade din pomul zgâltâit de vântul turbat... Doar frunzele rătăcesc năuce, în timp ce florile fac plecăciuni să rămână... 

Omule! Ia-ti un moment de tihnă si savurează-ti cafeaua! Aroma ei de basm, amestecată cu mirosul de frunză ruginie...magie renăscută... Ploaia va avea povestea ei, vântul suiera-va sugubăt, frunzele un dans fantastic îti vor dărui, iar oamenii vor prinde viată, din umbre ce îti deveniseră... Nimic mai trist decât ochii tăi goi, nevăzând, negrăind... Reumple-te de viată! Cafeaua e doar pretextul. Motivul e bucuria simplă de a fi... 

joi, 4 octombrie 2012

Ciudate amintiri despre viitor

Nimeni nu poate fi salvat de sine însusi si nici nu vede ceea ce nu doreste să vadă... Uneori...esti nevoit...pur si simplu, să lasi să se întâmple... Oh! Deja vu...


luni, 1 octombrie 2012

Soapte nesoptite



Cititi-vă singure:

rânduri asternute,
gânduri negândite,
trăiri nerostite,
inimi împletite,
soapte nesoptite!

Teseti cămasă
albă, frumoasă,
din fir de tăcere,
din bucurie si miere!

Pe drumul spre Rai
croiti-vă trai!






sâmbătă, 29 septembrie 2012

Omul liliac


Am în curte un liliac... Anul trecut a înflorit frumos, dar...încremenit în dilema lui Ienăchită Văcărescu, nu i-am cules florile... Preferam să le văd, să le simt mirosul, dar să le las acolo... Anul acesta, liliacul meu nu a mai înflorit... Cineva mi-a spus că e din cauză că nu i-am tăiat un pic din crengute si nu i-am cules florile...  

În viată...sunt oameni care au această nevoie teribilă de a ajuta, de a fi alături, de a simti că e nevoie de ei... Se întâmplă asta pentru că...s-au format în jurul acestei nevoi încă din copilărie... De obicei...se fac asistenti sociali, psihologi, medici, voluntari în diverse domenii sociale... Dacă în viata profesională învată să stimuleze independenta clientilor, în viata personală nu reusesc asta mereu si...dacă roadele nu le sunt culese...cu greu îsi regăsesc vitalitatea... Uneori utili, alteori extrem de dificili acesti oameni...

Ce plante suntem uneori, noi, oamenii! :))

vineri, 28 septembrie 2012

Aurel Bordenache, cel de Codlea iubitoriu


Întâmplător...sau poate că nu, am ajuns în mica urbe de pe Vulcănița... Întâmplător...sau poate că nu, mi-am făcut cuibul pe strada Aurel Bordenache, iscată aproape instantaneu la poalele Măgurii ... Întâmplător...sau poate că nu, am vizitat casa în care a locuit pictorul regal. Fascinant! Să intri pe ușa pe care a intrat el, să șezi pe scările pe care poate picta sau doar aștepta inspirația, să vezi camera lui de lucru, cu lumină naturală, coborâtă prin acoperiș, să vezi câteva încercări de-ale pictorului, rămase într-un colț și câteva pensule mirate de prezența noastră...

Când am aflat că în Brașov ne așteptau, așezate cumințele într-o expoziție, picturile maestrului, am intrat în încăpere cu aceeași senzație pe care am avut-o atunci când am intrat în fosta lui casă. Nu sunt un împătimit al picturii, dar senzația aceea că faci parte din istorie, că locurile dragi pe care le vezi acum au trecut prin inima și mâna omului care le-a fixat într-o părelnică nemurire e atât de vie încât cu smerenie te apropii de fiecare fereastră spre frumos.

Să vezi o colină a orașului, recunoscută cu entuziasm de fiul meu, proiectată pe pânză de pe retina sufletului... Peisaje, flori, nuduri și portrete... Profan fiind, cel mai mult m-au impresionat ochii celor care îl priveau pe pictor la lucru... Atât de profunzi, atât de vii... Mi se părea o impolitețe să le susțin prea mult timp privirea...
E greu să trec pe străzile Codlei și să nu văd peisajele așa cum Aurel Bordenache mi le-a pictat în memoria afectivă. E greu, e tare greu să nu iubesc Codlea. De fapt, e imposibil. 

Articol preluat din Gazeta Cetătii, 28.09.2012, anul I, nr.1

joi, 27 septembrie 2012

Imprevizibila haltă


Se uită la ceas... "Ce repede se întunecă!" Rapidul trece pe lângă un orăsel de provincie si lumini colorate  provoacă un nistagmus urmărit cu veselie nedisimulată de tânărul din fata lui. Compartimentul este plin, iar oamenii sunt atât de diferiti... De obicei, sunt amabili si flecari, dar acum o atmosferă plăcută si profundă s-a asternut. Într-un mod nefiresc, pentru prima dată se simte foarte apropiat de oameni până de curând necunoscuti si un sentiment nou răsare: prietenia. Hmmm... A cunoscut iubirea, profundul si răscolitorul taifun, linistit apoi într-o atât de plăcută briză, a întâlnit amicitia, cea cu aer de prietenie, chiar si camaraderia a trăit-o cu intensitate, dar...o emotie nouă tinde să se coaguleze într-un sentiment extrem de puternic. Da, pare să fie prietenia. În sfârsit! De bucurie, simte nevoia să-i îmbrătiseze pe toti la rând... 

Un zgomot puternic de otel aruncând firmituri scânteietoare îi opreste, însă, elanul... Brusc...stie că...trebuie să coboare din acest tren... Iesind pe usa compartientului, schitează un gest de salut, neobservat, si coboară pe scara rece a vagonului... Un aer rece îl face să se zgribulească... Priveste hipnotizat spre compartimentul din care tocmai a iesit... Nimic nu s-a schimbat.... A rămas doar un loc liber...iar trenul o ia din loc... În urma lui...o noapte rece si ciudat de neagră... "De când sunt noptile atât de întunecoase?" De ce o fi coborât? Nu e o statie si nici măcar un semnal... Pustiu...atât...pustiu... De ce n-a mers până la capătul călătoriei, unde oameni frumosi îl asteaptă, de ce a coborât din acea atmosferă de prietenie veselă? Nu, nu stie... Doar păseste domol si înfrigurat... Încotro? 


duminică, 9 septembrie 2012

Sarcasm aromat

Nimic nu se compară cu o cafea în miez de noapte... Nu are nevoie să îl tină treaz, căci deja stie că nu  îi este somn, nici de căldura ei nu duce lipsă si nici dulceata nu îl îmbie... Aroma ei de dimineată grăbită nici atât... Si totusi...o savurează ca pe ultima picătură de apă vie... Doar cuta de pe frunte îi stie secretul... Ite tainice o adâncesc în împletirea dârei de abur cu amăruiul irezistibil... E ultimul musteriu si simte în ceafă privirea sfredelitoare a barmanului... Un zâmbet sarcastic i se iveste pe buze... "Încă o cafea, băiete! Sau...stii ce? Mai bine încălzeste-o pe aceasta!" Eh, era doar o glumă. Ciubucul...asijderea. Ce credeati? 

duminică, 26 august 2012

Calea Regală

România e în degringoladă... A fost călcată de tâlhari, violată, copiii ei cei mai buni au fost ucisi, trimisi în puscării... Ceilalti au tăcut ori s-au supus tâlharilor. Cel care o iubea si îi păstra onoarea a fost alungat, santajat cu uciderea copiilor... Apoi...tâlharii au plecat si au rămas înselătorii... Ultimul dintre ei i-a gonit multi copii printre străini, a îndatorat-o si o abuzează zi de zi. Si totusi... Mai are fii România, mai are... Îl are si pe cel care i-a păstrat onoarea intactă. Pe el, pe toti cei care au murit pentru ea si pe cei care încă o mai iubesc...    

Acum e timpul. Nimeni nu-i mai crede pe înselători. Regele e aici. România mai există. Mai e o sperantă: referendumul pentru monarhie. Cu liste curate, cu maturitate si cu întelepciune... Dacă în tara noastră mai există bărbati politici, dacă poporul mai crede în viitorul României, mai avem o sansă: Calea Regală. 

miercuri, 15 august 2012

Chicot aburind

Într-un colt de lume...
îmi sorb... 
încet...
cafeaua
măcinată 
de gânduri 
nerostite...

Tăciunele lichid
ba dulce,
ba amar,
cu gust de vatră veche
si-aromă de poveste 
e-un chicot aburind
în cana cea de lut...

Si câte gânduri vin,
si câte vorbe curg...
pe buză de cană,
pe raza din zori,
pe ramuri de-amurg!

Împărtăsind în tihnă
magicul lichid
ce-aproape este omul, 
ce-ndepărtate griji!









sâmbătă, 4 august 2012

Împletire


Dacă eu
locuiesc
în inima ta…
si tu
esti acasă
în inima mea,
cum facem
să ne întâlnim…
uneori?
Poate…
la o dulce
cafea…
Ori să-mpletim
nuferi albi
si nori
jucăusi
pe Cer.

vineri, 27 iulie 2012

Gând insomniac




Prin colțuri de noapte...
insomnii rebele
aleargă un gând...
neurzit.

Libertăți închinate,
apropieri...separate, 
balanț-oscilantă
pe-o bancă...
uitată.

Urzeste-te, 
gând hoinar!
Libertăți renovate,
apropieri închinate,
isca-vei,
la...
postmatură...
nașterea ta.






luni, 16 iulie 2012

Unde?

Când iubim...
curat,
profund, 
total,
ne agătăm...
inevitabil...
de nemurire.
Si...totusi...
unde se duc iubirile,
când se duc?



marți, 1 mai 2012

Gustul dulce-amar al bârfei de ocazie

Zilele trecute, mergând să mai cumpăr câte ceva, am intrat într-un magazin din orăselul în care locuiesc. În fata mea, o bătrânică îsi povestea necazul unei alte doamne de vârsta dumneaei, care venise să-i tină de urât vânzătoarei. Avusese două operatii consecutive si urma o a treia. Un val de compasiune s-a revărsat din partea celei căreia i s-a confesat si, mângâiată astfel, bătrânica noastră a plecat spre casă, parcă mai putin aplecată de griji. Nu a închis, însă, bine usa magazinului, că robinetul cu compasiune s-a închis si fosta ei interlocutoare a rostit cu voce tare: "A bătut-o Dumnezeu. Păi stiti voi ce a făcut ea la viata ei?" Si a început o poveste care părea a fi lungă, asa că m-am grăbit să plec, mai ales că, după o clipă de perplexitate, atât eu cât si vânzătoarea am izbucnit în râs si păream un pic complici la bârfa care se anunta. 

Ce o fi făcut la viata ei doamna respectivă, nu stiu. Dumnezeu să-i dea sănătate! Vorbele spuse în spatele dumneaei se vor risipi... Doar satisfactia noastră de a bârfi ne însoteste peste tot si rămâne peste generatii, sugrumând compasiunea, grija fată de om si sinceritatea propriilor demersuri. 

marți, 24 aprilie 2012

Încercări si oameni

Sunt medii în care se păstrează o armonie politicoasă, cu usoare urme de prietenie, cât timp stai bine pe picioarele tale. Dacă se întâmplă să te clatini, dinti tăiosi îti sfâsie beregata si însetatii de sânge îi urmează. Între timp, "oamenii de bine" pariază pe supravietuirea ta. Dacă scapi, însă, ai sansa să devii mult mai puternic si mai bun... 

Vei putea, astfel, să-i vezi pe ceilalti asa cum sunt si să cauti în ei binele adevărat, nu cel închipuit. În acele momente...se văd oamenii  care au coloană vertebrală. Chiar dacă nu te bat pe umeri, îi simti. Pentru ei chiar merită să treci prin încercări, căci Amicus certus in re incerta cernitur (lat.). Ca să nu mai vorbim despre extraordinarul exercitiu de autocunoastere si de autodezvoltare, pe care doar într-o perioadă de criză îl duci atât de departe. Razele soarelui, după o noapte învolburată, mai multă bucurie aduc si mai dragi îti sunt oamenii, cu totii.

duminică, 22 aprilie 2012

Savoare de primăvară


A fost o zi minunată... Prima zi de primăvară adevărată din acest an... M-am trezit vesel si am stat la o cafea cu sotia mea, ca tiganii, pe scările din fata casei. Au înflorit lalelele si o nouă bucurie au adus casei. Am mers apoi la frumosa biserică din Ghimbav si am primit apă sfintită, fără ghionturi. Si, cum vremea frumoasă a tinut toată ziua, am mers, după foarte multi ani, la o plimbare cu bicicleta, pe ruta Codlea-Vlădeni. Doamne, ce senzatie faină! Din adolescentă nu m-am mai urcat pe o bicicletă. Aveam o bicicletă Ukraina si am facut cu ea, acum douăzeci si ceva de ani, drumuri lungi prin tară. Azi, cu o bicicletă ceva mai performantă, fără a fi dintre cele mai noi, am făcut...Vlădeniul. Obisnuit cu masina, la început nu prea tineam tocmai dreapta, dar m-am reobisnuit repede. A, si am făcut si ciclism viteză, ajutat de un ciobănesc furios. Noroc că n-a fost radarul prin preajmă. În rest, am pedalat gânduri si acum stau si savurez oboseala plăcută. Din punctul meu de vedere, luna mai este cea mai frumoasă a anului. Să ne bucurăm! Fericirea e capacitatea de a trăi la maximum bucuriile mărunte.

marți, 17 aprilie 2012

Mi-e dor de...om

Mi-e dor de vremurile simple ale copilăriei, de oamenii sfătosi care sed pe băncute, în fata blocului, în fata casei ori pe marginea drumului. Mi-e dor până si de socializarea de care aveam parte în timp ce stăteam la coadă la pâine, la pui, la salam... Mi-e dor ca atunci când merg cu trenul să nu mai stau cu nasul în laptop sau în calculator, fără să-l văd pe vecinul de compartiment, baricadat si el după propriul aparat... Mi-e dor să văd chipuri si priviri care interactionează pe stradă si să nu tresar la gândul că trecătorii vorbesc singuri, doar hands-free-urile salvându-i de aparenta schizofrenie.

Nu, nu de copilărie mi-e dor, nici idioata nostalgie după vremurile comuniste nu mă încearcă. Mi-e dor doar de...om, de omul real, cu toate imperfectiunile lui, si mi-e poftă...da, mi-e poftă...să musc dintr-un măr pătat,  viermănos, cules de pe marginea drumului.

duminică, 4 martie 2012

Primăveri si antiprimăveri



Astă dimineată, privind pe fereastra cafenelei, m-am înviorat... Razele plăcute ale soarelui mângâiau cu veselie grădina, strada, muntii de la orizont si acoperisurile clădirilor învecinate... M-am îmbrăcat în grabă si am iesit să mă plimb. Mirosea a dimineată plăcută si un aer răcoros mă învăluia...  Ce frumos! Stăteam pe buză de primăvară, pregătit, ca Baba Dochia, să arunc o haină de pe mine... La colt de stradă, însă, o rafală tăioasă de vânt m-a facut să-mi doresc locul căldut în care îmi lăsasem cafeaua aburindă... Totusi, mi-am continuat plimbarea... Străzile arătau ca după război... S-a dat lupta teribilă între asfalt si zapadă, între pământ si gheata care l-a înclestat, lăsându-l acum flească, între venerabila iarnă si obraznica primăvară... Terenul de luptă părea minat si desfundat... Vântul întetit curăta străzile pe alocuri, dar aduna toate hârtiile, care hibernaseră în zăpada împietrită, la colturi de stradă... Nimic din farmecul primăverii nu mă mai atrăgea... Vântul mi-a amortit oasele si dintii soarelui mi s-au înfipt cruzi în ceafă... Orice urmă de satisfactie s-a sters de pe chipu-mi înghetat si doar cafeaua în care mi-am înmuiat din nou buzele vinete mi-a readus zâmbetul.

Privesc din nou pe geam. Din cafeneaua calduroasă văd din nou primavara de afară ademenindu-mă cu gura până la urechi. Naaa... Nu mă mai păcăleste... :)

Cu gândul la frumusetea rece a zilei însorite, nu pot să nu mă gândesc la oameni... Uneori, suntem ca primăvara de azi: reci, coltosi, chiar de părem veseli si luminosi... Alteori, din fericire, ne regăsim căldura, iubirea, empatia, armonia, prietenia sinceră... Dea Domnul să vină primăvara cea din interior! Până atunci...intrati la o cafea virtuală! :) Cu aceeasi căldură, găsiti ceai sau vin fiert. Virtuale, desigur... :P După gusturi. :)  

luni, 27 februarie 2012

Zăpezile regale si-un fir de dor

Nu vreau nimic s-aud,
nu vreau nimic să spun…
Lasati doar tăcerea
să se astearnă-ntre noi,
ca o zăpadă a mieilor!
Se va topi în curând
si cuvintele-pietricele,
ori cuvintele-bolovani…
ne vor durea din nou
când desculti vom păsi. 
Până atunci, însă,
zăpada tăcerii
domneste…
regal.

Si, totusi...
mi-e dor
de-un cuvânt
sau chiar
de două... :)

sâmbătă, 25 februarie 2012

Mângâiere-n colt de Rai

Prin Rai alergam...
Înainte de vremi
Eu, tu si dragii nostri toti,
Prezenti si viitori.
Pe rând am coborât...
Nestiind cum,
Nestiind de ce...
Crescut-am
În veselii si plângeri,
Făcut-am
Zidiri si gropi,
Căzut-am
Si ne-am ridicat,
Din julituri
Si traume
Găsit-am sensul.
Am rănit si am mângâiat,
Dar...nicicând
Iubirea
Nu ne-a părăsit.
Din colț de Rai,
Furat de fiecare
Cu a Domnului voie,
Căci...
În înțelepciunea Lui
Dor a vrut să ne fie
De-a Raiului dulceată.
Și-al nostru colț
Se umple-ncet,
Se rotunjeste
Cu aceeasi iubire
Dintotdeauna.
Ce dor îmi e
Să alergăm prin Rai!
Îti amintesti?
Până atunci,
De acum si...mereu,
Iubi-vom
Unind colturi
Ascutite
De Rai.