Încercări si oameni

Sunt medii în care se păstrează o armonie politicoasă, cu usoare urme de prietenie, cât timp stai bine pe picioarele tale. Dacă se întâmplă să te clatini, dinti tăiosi îti sfâsie beregata si însetatii de sânge îi urmează. Între timp, "oamenii de bine" pariază pe supravietuirea ta. Dacă scapi, însă, ai sansa să devii mult mai puternic si mai bun... 

Vei putea, astfel, să-i vezi pe ceilalti asa cum sunt si să cauti în ei binele adevărat, nu cel închipuit. În acele momente...se văd oamenii  care au coloană vertebrală. Chiar dacă nu te bat pe umeri, îi simti. Pentru ei chiar merită să treci prin încercări, căci Amicus certus in re incerta cernitur (lat.). Ca să nu mai vorbim despre extraordinarul exercitiu de autocunoastere si de autodezvoltare, pe care doar într-o perioadă de criză îl duci atât de departe. Razele soarelui, după o noapte învolburată, mai multă bucurie aduc si mai dragi îti sunt oamenii, cu totii.

Savoare de primăvară

A fost o zi minunată... Prima zi de primăvară adevărată din acest an... M-am trezit vesel si am stat la o cafea cu sotia mea, ca tiganii, pe scările din fata casei. Au înflorit lalelele si o nouă bucurie au adus casei. Am mers apoi la frumosa biserică din Ghimbav si am primit apă sfintită, fără ghionturi. Si, cum vremea frumoasă a tinut toată ziua, am mers, după foarte multi ani, la o plimbare cu bicicleta, pe ruta Codlea-Vlădeni. Doamne, ce senzatie faină! Din adolescentă nu m-am mai urcat pe o bicicletă. Aveam o bicicletă Ukraina si am facut cu ea, acum douăzeci si ceva de ani, drumuri lungi prin tară. Azi, cu o bicicletă ceva mai performantă, fără a fi dintre cele mai noi, am făcut...Vlădeniul. Obisnuit cu masina, la început nu prea tineam tocmai dreapta, dar m-am reobisnuit repede. A, si am făcut si ciclism viteză, ajutat de un ciobănesc furios. Noroc că n-a fost radarul prin preajmă. În rest, am pedalat gânduri si acum stau si savurez oboseala plăcută. Din punctul meu de vedere, luna mai este cea mai frumoasă a anului. Să ne bucurăm! Fericirea e capacitatea de a trăi la maximum bucuriile mărunte.

Mi-e dor de...om

Mi-e dor de vremurile simple ale copilăriei, de oamenii sfătosi care sed pe băncute, în fata blocului, în fata casei ori pe marginea drumului. Mi-e dor până si de socializarea de care aveam parte în timp ce stăteam la coadă la pâine, la pui, la salam... Mi-e dor ca atunci când merg cu trenul să nu mai stau cu nasul în laptop sau în calculator, fără să-l văd pe vecinul de compartiment, baricadat si el după propriul aparat... Mi-e dor să văd chipuri si priviri care interactionează pe stradă si să nu tresar la gândul că trecătorii vorbesc singuri, doar hands-free-urile salvându-i de aparenta schizofrenie.

Nu, nu de copilărie mi-e dor, nici idioata nostalgie după vremurile comuniste nu mă încearcă. Mi-e dor doar de...om, de omul real, cu toate imperfectiunile lui, si mi-e poftă...da, mi-e poftă...să musc dintr-un măr pătat,  viermănos, cules de pe marginea drumului.