Zăpezile regale si-un fir de dor

Nu vreau nimic s-aud,

nu vreau nimic să spun…

Lasati doar tăcerea

să se astearnă-ntre noi,

ca o zăpadă a mieilor!

Se va topi în curând

si cuvintele-pietricele,

ori cuvintele-bolovani…

ne vor durea din nou

când desculti vom păsi. 

Până atunci, însă,

zăpada tăcerii

domneste…

regal.

Si, totusi...

mi-e dor

de-un cuvânt

sau chiar

de două... :)

Mângâiere-n colt de Rai

Prin Rai alergam...

Înainte de vremi

Eu, tu si dragii nostri toti,

Prezenti si viitori.

Pe rând am coborât...

Nestiind cum,

Nestiind de ce...

Crescut-am

În veselii si plângeri,

Făcut-am

Zidiri si gropi,

Căzut-am

Si ne-am ridicat,

Din julituri

Si traume

Găsit-am sensul.

Am rănit si am mângâiat,

Dar...nicicând

Iubirea

Nu ne-a părăsit.

Din colț de Rai,

Furat de fiecare

Cu a Domnului voie,

Căci...

În înțelepciunea Lui

Dor a vrut să ne fie

De-a Raiului dulceată.

Și-al nostru colț

Se umple-ncet,

Se rotunjeste

Cu aceeasi iubire

Dintotdeauna.

Ce dor îmi e

Să alergăm prin Rai!

Îti amintesti?

Până atunci,

De acum si...mereu,

Iubi-vom

Unind colturi

Ascutite

De Rai.

Câteodată...

Câteodată...rămâi singur, doar cu cana de cafea, dar nici aia, oh, nici aia nu-i a ta...