În Sibiu există un pod numit "al mincinosilor". E frumos arcuit si împodobit cu flori. Oamenii se simt bine, se înveselesc si îl caută. Uneori trec peste el fără să stie.
Mi-am adus aminte de copilărie... Tatăl meu avea un coleg de serviciu foarte vorbăret si mincinos notoriu. Omul avea o multime de povesti pe care eu le ascultam cu plăcere. Poate că, dacă mi-ar fi spus ceea ce ceilalti credeau că ar fi fost adevărul, nu ar fi fost atât de interesant sau...poate că da... N-am să stiu niciodată, căci omul mintea frumos. Îsi construise chiar o realitate a lui, foarte colorată.
Cineva, vrând să le dea peste nas adeptilor neînduplecati ai neminciunilor, a întrebat: "Dacă un nebun vine cu o mitralieră în mână si te întreabă unde este mama ta, tu îi spui adevărul?"
Câti nu am folosit minciuna nedureroasă, cea care "ne salvează când suntem într-o situatie dificilă" sau care păstrează o iluzie minoră, dar pe care o consideram necesară...Uneori ipocrită, alteori nevinovată, am utilizat-o din când în când ca pe o carte din mânecă.
Dincolo de nevinovatele minciuni, sunt cele reci si calculate, ale politicienilor sau ale escrocilor de rând, ori ale noastre, atunci când ne îndepărtăm de axul nostru moral.
Totusi, cine l-ar asculta pe cel care spune adevărul? Între o minciună frumos ambalată si un adevăr terapeutic, alegem deseori minciuna, ca pe o amânare a confruntării cu noi însine. Cerem să fim mintiti si închidem ochii la evidente. De aceea, ne îndepărtăm, încet-încet, de noi însine si de autenticitate.
Ne plac minciunile, silicoanele, aparentele, dar dincolo de ele e, din ce în ce mai înghesuit...omul. Nu ne-ar strica o infuzie de...adevăr sau, măcar, să deschidem larg fereastra. S-ar putea să nu fie chiar atât de neplăcut. Simtiti aerul proaspăt?
