Zgribulită zi... Înghesuit în sine, omul trece... Nu mai are timp pentru un zâmbet, pentru o vorbă bună... Alea sunt pentru zilele călduroase, însorite... Gata, a devenit serioasă treaba... A venit toamna, după o vară secetoasă... Niciun măr nu mai cade din pomul zgâltâit de vântul turbat... Doar frunzele rătăcesc năuce, în timp ce florile fac plecăciuni să rămână...
Omule! Ia-ti un moment de tihnă si savurează-ti cafeaua! Aroma ei de basm, amestecată cu mirosul de frunză ruginie...magie renăscută... Ploaia va avea povestea ei, vântul suiera-va sugubăt, frunzele un dans fantastic îti vor dărui, iar oamenii vor prinde viată, din umbre ce îti deveniseră... Nimic mai trist decât ochii tăi goi, nevăzând, negrăind... Reumple-te de viată! Cafeaua e doar pretextul. Motivul e bucuria simplă de a fi...
