După melci sau printre oameni?

Fost-am după melci si m-am întors. Nu melcii m-au retinut, ci oamenii. De câteva decenii îi tot privesc si nu pot să nu mă minunez. Se presupune că pe unii îi cunosc, dar taine nepătrunse sălăsluiesc în ei. Uneori...nu taina...ci orbirea a ceea ce vrei să crezi despre om trage un văl peste tot ceea ce ai văzut de-a lungul anilor. Se întâmplă uneori ca, de dincolo de văl, un om pe care orbirea ta l-a protejat, să sară, alături de cei ce cu răul te pândeau, si să-ti înfigă un cutit în spate. Îl privesti...niciun regret. Trebuia să o facă, altfel i-ar fi dezamăgit. Ce bine era după melci!

Un văl s-a ridicat... Dincolo de el...oamenii... Cât de goi sunt oamenii dincolo de văl! În momente de restriste îi cunosti pe ceilalti, le vezi adevărata fată. Unii sunt frumosi, adevărati, nu perfecti, dar minunati, altii... Hmmm... Adevărata fată a omului...  O fi aceasta adevărata? Vrem, oare, să o vedem? Compensează frumusetea celor putini ceea ce ai văzut pe chipurile celorlalti? Da, sigur că da.. Nu strică un astfel de exercitiu, desi...as fi preferat să caut în continuare melci...