În copilărie...îi priveam pe adulti si aveam impresia că sunt oameni seriosi, responsabili, că stiu ce fac... Îi simteam ca fiind repere... Astăzi, însă, la vârsta adultă, încă mă bucur să ma urc într-un trenulet, ori zâmbesc si cânt cu drag un cântec învătat pe când eram la grădiniță. Îmi place să mă joc cu copiii si nu sunt sigur că jocul e doar pentru ei. Un copil asteaptă în mine si se joacă ori de câte ori are ocazia.
Mă uit în jur... E plin de copii, de toate vârstele. Unii se joacă de-a specialistii, altii de-a soferii, ori de-a militarii... Unii fac pe sefii, altii pe nesupusii, unii sunt speriati, altii bucurosi ori mofturosi... Suntem într-o dramă în care analiza tranzactională s-a blocat la prima treime. Ne jucăm si nu e mereu rău, căci homo ludens e homo sapiens, dar unde ne-or fi adultii? Ne mai si maturizăm, păstrând, totusi, ludicul, sau rămânem infantili, făcând pe seriosii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu