Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

duminică, 23 iunie 2013

Despre iubire...

Philia, agape și eros... Trei ipostaze ale iubirii... Binecuvântare și poruncă, iubirea se revarsă asupra noastră și ni se dă nouă să o discernem. Dacă philia se întâlnește în camaraderie, în prietenie, între cei care au interese comune, agape în Iubirea lui Dumnezeu și în răsfrângerea ei asupra oamenilor și a acestora între ei, ca iubire frătească, iubire creștină, iar eros rămâne pasiune, dorință, înălțare, întrebarea pe care am auzit-o nerostită este care dintre ele hrănește cel mai bine iubirea conjugală...

Când ne referim la iubire, obișnuiți suntem să ne gândim în primul rând la iubirea dintre bărbat și femeie, adică la îndrăgostire, însoțită de idealizare și ajunsă, în fericite cazuri, la cristalizare, după nelipsite furtuni. Este eros? Este. Negreșit. Dar philia? Dar agape? Nicicând altfel. Împletite, cele trei feluri de iubire  definesc binecuvântarea pe care cei doi o primesc prin taina cununiei. Fiecare familie e sfântă și nimic nu o poate cu adevărat despărți, căci porunca este: "Ceea ce Domnul a unit, omul să nu despartă!" 

Părintele Stăniloaie foarte frumos ne vorbea despre Sfânta Treime, cea întru Iubire Una și despre cum revarsă Ea iubirea asupra familiei creștine. Absorbită și mustind de dragoste, familia radiază iubire și se deschide cu drag și cu binefaceri asupra celorlalți, contribuind, în biserică și în societate, la comuniunea creștină. 

Eros, agape și philia, protejate în sânul familiei creștine, ca daruri ale Iubirii celei de sus, se răsfrâng apoi, ca agape și philia, asupra celorlalți. De aceea, fericită e familia creștină în Biserică și în comunitate, iubită de Dumnezeu și cale spre mântuire.

luni, 16 iulie 2012

Unde?

Când iubim...
curat,
profund, 
total,
ne agătăm...
inevitabil...
de nemurire.
Si...totusi...
unde se duc iubirile,
când se duc?



duminică, 4 martie 2012

Primăveri si antiprimăveri



Astă dimineată, privind pe fereastra cafenelei, m-am înviorat... Razele plăcute ale soarelui mângâiau cu veselie grădina, strada, muntii de la orizont si acoperisurile clădirilor învecinate... M-am îmbrăcat în grabă si am iesit să mă plimb. Mirosea a dimineată plăcută si un aer răcoros mă învăluia...  Ce frumos! Stăteam pe buză de primăvară, pregătit, ca Baba Dochia, să arunc o haină de pe mine... La colt de stradă, însă, o rafală tăioasă de vânt m-a facut să-mi doresc locul căldut în care îmi lăsasem cafeaua aburindă... Totusi, mi-am continuat plimbarea... Străzile arătau ca după război... S-a dat lupta teribilă între asfalt si zapadă, între pământ si gheata care l-a înclestat, lăsându-l acum flească, între venerabila iarnă si obraznica primăvară... Terenul de luptă părea minat si desfundat... Vântul întetit curăta străzile pe alocuri, dar aduna toate hârtiile, care hibernaseră în zăpada împietrită, la colturi de stradă... Nimic din farmecul primăverii nu mă mai atrăgea... Vântul mi-a amortit oasele si dintii soarelui mi s-au înfipt cruzi în ceafă... Orice urmă de satisfactie s-a sters de pe chipu-mi înghetat si doar cafeaua în care mi-am înmuiat din nou buzele vinete mi-a readus zâmbetul.

Privesc din nou pe geam. Din cafeneaua calduroasă văd din nou primavara de afară ademenindu-mă cu gura până la urechi. Naaa... Nu mă mai păcăleste... :)

Cu gândul la frumusetea rece a zilei însorite, nu pot să nu mă gândesc la oameni... Uneori, suntem ca primăvara de azi: reci, coltosi, chiar de părem veseli si luminosi... Alteori, din fericire, ne regăsim căldura, iubirea, empatia, armonia, prietenia sinceră... Dea Domnul să vină primăvara cea din interior! Până atunci...intrati la o cafea virtuală! :) Cu aceeasi căldură, găsiti ceai sau vin fiert. Virtuale, desigur... :P După gusturi. :)  

sâmbătă, 25 februarie 2012

Mângâiere-n colt de Rai

Prin Rai alergam...
Înainte de vremi
Eu, tu si dragii nostri toti,
Prezenti si viitori.
Pe rând am coborât...
Nestiind cum,
Nestiind de ce...
Crescut-am
În veselii si plângeri,
Făcut-am
Zidiri si gropi,
Căzut-am
Si ne-am ridicat,
Din julituri
Si traume
Găsit-am sensul.
Am rănit si am mângâiat,
Dar...nicicând
Iubirea
Nu ne-a părăsit.
Din colț de Rai,
Furat de fiecare
Cu a Domnului voie,
Căci...
În înțelepciunea Lui
Dor a vrut să ne fie
De-a Raiului dulceată.
Și-al nostru colț
Se umple-ncet,
Se rotunjeste
Cu aceeasi iubire
Dintotdeauna.
Ce dor îmi e
Să alergăm prin Rai!
Îti amintesti?
Până atunci,
De acum si...mereu,
Iubi-vom
Unind colturi
Ascutite
De Rai.

vineri, 14 ianuarie 2011

O poveste despre iubire, prietenie si demnitate

Săptămâna aceasta am fost plecat la Oradea. Pentru că am ajuns cu câteva ore mai degrabă în gara din orasul de destinatie, am intrat într-un bar si mi-am cumpărat o cafea. Ce-i drept, aveam cam mult de asteptat, asa că au mai urmat vreo două cafele... Nimic nu-mi amintea de boema noastră cafenea si mă gândeam că va fi o experientă neplăcută. Desi era ora 5.30 dimineata, aproape la fiecare masă era câte cineva... Un obisnuit al barului a cerut si el o cafea, dar nu a vrut să o plătească, motivând că nu e destul de dulce. Barmanita si-a luat atunci un băt, parcă anume pregătit, i-a luat înapoi cafeaua si l-a gonit. Era o larmă si nici prin gând nu-mi trecea că va exista ceva care, peste vreo oră, tot în aceeasi locatie, să-mi stoarcă lacrimi în fata tăriei si gingăsiei iubirii, a trăiniciei prieteniei, celei în focuri călite, ca să nu mai vorbim despre adevărata demnitate umană.

Ei bine, nimic din ce era în acel bar nu mă trimitea cu gândul la prietenie si cu atât mai putin la iubire. Nici măcar cartea pe care mă pregăteam să o citesc: "Garda tineretului român", volum coordonat de domnul Octav Bjoza. Citeam cu frenezie despre destinele unor tineri elevi si studenti care au ajuns în penitenciarele comuniste, pentru că, în anii 50', au avut curajul de a se împotrivi regimului. Ceea ce voiam să vă prezint astăzi, însă, e o poveste de dragoste. Voi cita din carte. Orice altceva am mai spune, ar fi în plus.

"Pe (...) Carmen am cunoscut-o pe când avea 13 ani, elevă la o scoală generală, iar eu aveam 16 ani si eram elev la liceul "Andrei Saguna". A fost o dragoste la prima vedere. Privirea ochilor ei albastri m-a urmărit din prima clipă si mă va urmări până la moarte."

"După circa 6 luni de detentie, în celula alăturată a fost adus tatăl meu. Desi ferestrele aveau gratii si erau bătute cu cuie si scânduri, a reusit să-mi transmită în soaptă: Carmen te va astepta, chiar de va fi să faci toată pedeapsa! Convorbirea a fost interceptată, iar eu pedepsit cu două săptămâni de izolare, cu mâncare o dată la trei zile. Cu coada lingurii pe care o aveam, zgâriam toti peretii celulelor prin care treceam, scriind: Carmen, Carmen..."

"Spre sfârsitul lunii august 1961, eram în lagărul de la Grindu, în brigada de muncă a intelectualilor. Am observat cum câtiva dintre prietenii si colegii mai apropiati, din mica lor ratie zilnică de pâine, economiseau câte o bucătică, punând-o să se usuce la soare. Peste câteva zile, i-am surprins făcând pesmet din pâine uscată. La fel, au adunat si câte o bucătică de marmeladă de la fiecare. Nici prin gând nu-mi trecea ce vor să facă si nici n-am fost curios să-i întreb. Într-o zi m-au chemat si într-un cadru solemn mi-au dat un mic tort, făcut din tort si marmeladă. Pe el scria: Lui Carmen si Octav, de la prietenii lor. (...) Cu totii am început să depănăm amintiri. Unul dintre ei făcuse într-un bidonas pentru apă putin vin, tot din marmeladă. Fiecare a luat câte o gură. Era întâi septembrie 1961-de ziua lui Carmen-si ei, prietenii mei, nu uitaseră acest lucru."


"Cu tinicheaua de gât si fără nicio meserie (...), ne-am căsătorit în ziua de 11 decembrie 1962."

"În conditii de presiuni psihice, Carmen a fost anchetată de Securitatea Brasov, în repetate rânduri, în legătură cu cazul meu si al tatălui."

Domnul Octav Bjoza este presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România. Dumnealui si toti colegii de suferintă merită recunostinta poporului român.

Nu am putut lăsa cartea din mână, până când am ajuns la ultima pagină. Apoi...m-am întors în România prăfuită si afumată... De câte ori vorbim în zeflemea despre poporul român... Eu cred că nu avem acest drept, tocmai pentru că si oameni ca domnul Bjoza fac parte din acest popor. În loc să ne lamentăm, putem să învătăm din jertfa lor. Aceasta e fibra românească. Să o iubim si să ne străduim să fim demni de ea!