Tocmai am fost invitat la evenimentul artistic "Povestea dintr-o cească de cafea". Îmi plac povestile, mai ales cele strecurate până în cotloane de suflet... De aceea, îi iubesc pe oamenii dedicati, pe cei care, fie au devenit personaje din poveste, fie creează ei înșiși povești... Protagonistii evenimentului astfel de oameni sunt. :)
Din păcate, nu voi putea ajunge la Bucuresti, căci pașii mei pe alte plaiuri hoinăresc, dar...nu...nu-mi pot refuza o poveste... Las, deci, de două ori hidrogen și o dată oxigen să se îndrepte disciplinat, moleculă după moleculă, spre ibric și le încerc răbdarea la foc mic... Nu trece mult și începe revolta... Proiectile de aer se indreaptă intens spre mine, dar se opresc, înciudate, la suprafata apei și se desfac neputincioase, căutând noi câmpuri de luptă...
"Pulbere, avem nevoie de pulbere!", par să strige, disperate, apele învolburate... O umbră ovală se apropie cu grijă și pulberea fină este deșertată asupra câmpului de luptă... Spiritul războinic înflamează moleculele și totul stă să se reverse peste flacăra albăstruie, crescută în limbi fine, ascutite, printre dintii rarefiati ai gurii de foc... Pare că flacăra este pusă în pericol și moleculele își sărbătoresc prematur victoria, încântate de neasteptatul aliat, printr-o simfonie înmiresmată, care ademeneste tot ce inspiră în casă... Să fie victoria? Hmmm... Încă nu... Brusc, parcă venindu-si în fire, alianta ciocolatie opreste asaltul... La rândul lor, limbile albastre se retrag viclene și savuroasa licoare se adună în sine, promitând o mie și una de nopti de fascinante povesti...
Ce s-a întâmplat mai departe? V-as spune, dar mă ispiteste cafeaua... Chiar, oare ce povești ne-or spune artiștii noștri? :)
