Si dacă?

Biserica nu este de acord cu incinerarea… Are argumente teologice vechi de când lumea, unele expuse extraordinar de părintele și profesorul Dumitru Stăniloae, cel care si-a exprimat credinta si iubirea prin toată opera sa, prin trăirea de zi cu zi, prin jertfa din închisorile comuniste si prin dăruirea din amfiteatrele si bisericile în care a slujit. În fata argumentelor părintelui si în fata a tot ce ne spun oamenii înduhovniciti, e suficient să tacem si să luăm aminte.

Noi, însă, oameni moderni, simtim nevoia să exprimăm, semidoct si fără să ne dam seama cât de profund anticrestin, păreri cu iz de convingeri. Făcând parte din corul dătătorilor cu părerea, cântând la fel de fals, dar după altă partitură, nu pot să nu îmi imaginez un scenariu,că tot ne-a lăsat, probabil, marele om de film Sergiu Nicolaescu câte un strop din extraordinara lui avere.

Ma gândeam…în toată acea nebunie în care văduva era huiduită îngrozitor de câtiva iubitori de telenovele, că nu prea păreau îndrăgostiti de filmele si de spiritul marelui regizor, în care atacuri defazate erau aruncate pe posturile TV la adresa Bisericii de niste bieti expulzatori iritati de vorbe nemestecate…mă gândeam la cel plecat dincolo. E drept, el a lăsat, se pare, cuvânt să fie incinerat. Sotia lui a considerat că e literă de lege ceea ce el a spus. E aici credinta aceea a noastră, cam superstitioasă, că omul, pe patul de moarte sau, oricum, înainte să moară, spune niste lucruri care ar trebui inscriptionate în stancă si, desigur, respectate. Ultima dorinta e lege, atât pentru atei, cât si pentru credinciosi… Să acceptam asta…

Si dacă…dacă…trecând în lumea cealaltă…omul se căieste, printre altele, de ultima dorinta? Zic si eu, ca tot omul care îsi da cu părerea… Dacă îi pare rău pentru ce a lăsat cu limba de moarte? Nu credinciosia familiei îi face bine atunci, în pofida literei personale? E, aici, o dilema: alegem să facem ceea ce omul a zis sau ceea ce Dumnezeu, în Biserica sa, ne-a transmis până în ziua de azi? Când omul e Sergiu Nicolaescu, e foarte greu să i te împotrivesti, căci un regizor se joacă de multe ori de-a Dumnezeu si noi ne obisnuim să-i luăm în serios jocul. Dacă, dincolo fiind, sufletul lui ar vrea o altă decizie? Si în viata aceasta ne răzgândim des. De ce n-am face-o trecând în altă lume?

De ce n-am vrea, totusi, decizia cea bună, cea păstrată în Traditia Sfântă si dăruită nouă azi?