Sunt în rapidul de Oradea. Trenul stationează cam de multisor în statia Lunca Bradului. Când am plecat din Brasov...ploua usor. Aici, însă, e iarnă în toată regula. Zăpada are cam 10 centimetri si e destul de rece. M-am gândit să tai niste lemne si să fac focul în semineul din cafenea. Fierbem vinul si povestim ca la gura sobei. Povesti cu, despre sau de la bunici, povesti din vremea copilăriei. Ce ziceti?
În copilărie, tot ce mi se întâmpla la bunicii mei era desprins parcă din tărâmul povestilor. Peste vale de casa lor, pe un deal, era o căsută care îmi părea misterioasă si îmi spuneam că acolo e casa în care stă Mumă Pădurii. Bunica stia multe povesti. De fapt, tot ce îmi spunea ea părea o poveste. În copilăria ei a locuit într-un cătun din apropierea pădurii, asa că avea foarte multe povestiri despre lupii cei cu dinti desi, mici si foarte ascutiti. Asa îi descria ea si asa am rămas cu imaginea lupului. Când mi-a povestit că, în timp ce se juca, micută fiind, a trecut printul călare pe acolo, am devenit aproape sigur că bunica era chiar un personaj din povesti. Minunată e copilăria, cu lumea ei magică!
RăspundețiȘtergereMi-e dor ades de copilarie, de curtea bunicilor caror le spuneam mamaie si tataie, de casa lor cu odaia de curat, de ciresul din fata geamului,de copii desculti si murdari dar cu sufletul atat de alb...mi-e dor si scriu.Vreau sa-ti dau in dar pentru videoclipul de la tara o poveste cu bunici.
RăspundețiȘtergereO sa incerc in mesaj,aici sunt caractere limitate...ca peste tot dealtfel.