O bijuterie duhovniceasă: "Lacrimă si har"

Un bun prieten mi-a recomandat să citesc o carte despre părintele Constantin Sârbu. Astăzi, când atât de multi suntem tentati să-i criticăm pe preoti, când, smintiti de slăbiciunile umane ale unora dintre ei sau, pur si simplu, îndreptătindu-ne propria necredintă, noi, cei care trăim zi de zi rontâindu-ne propriile tristeti, judecăm si cele rele si cele bune făcute de oamenii bisericii, uitând că si printr-o sârmă ruginită trece curentul, astăzi...avem nevoie, parcă mai mult decât oricând, de pilda de viată crestină a părintelui Constantin.

Orfan sărac, crescut de bunicuta lui în credintă si mereu pregătit să lupte, să-si asume îndrăzneala cea bună, părintele Constantin si-a făcut studiile teologice, a ajuns preot si a construit Biserica Vergului în vremuri dintre cele mai tulburi, când România se zbătea între cele două fronturi si când comunismul ateu ne-a pus cizma pe gâtlej. Simtind că solutia nu este politică, ci stă doar în credintă, părintele a înduplecat autorităti dintre cele mai rigide să permită cresterea bisericii. E o minune că a reusit. Credinciosii, cuceriti de dăruirea si de înduhovnicirea lui, au venit cu drag si i-au fost alături.

Ca orice crestin viu în credintă si plin de îndrăzneala mărturisirii, părintele a fost arestat în 1954 si a trăit 8 ani în închisorile Jilava, Poarta Albă, Gherla, Aiud si în Insula Brăilei, după care a mai primit 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan.

Nimic nu l-a oprit, însă, pe părinte să refacă Biserica Sapientei, aflată în stare de ruină la venirea dumnealui si să întetească flacăra credintei. Multimea credinciosilor, însetată de apa cea vie, venea în această oază de har.

Asta nu au mai răbdat-o comunistii. Astfel, în ziua de 23 octombrie 1975, un medic bine "instruit" l-a mutat pe părintele Constantin Sârbu la viata cea vesnică, viată pe care el o trăia încă de aici.

Noi suntem tentati să ne justificăm căderile dând vina pe toti ceilalti. Iată, însă, că în vremurile apropiate nouă mai sunt oameni pe care-i putem urma. Mai avem modele de viată. De ce am căuta idoli de tinichea?