Biserica nu este de acord cu incinerarea…
Are argumente teologice vechi de când lumea,
unele expuse extraordinar de părintele și profesorul Dumitru Stăniloae, cel care si-a
exprimat credinta si iubirea prin toată opera sa, prin trăirea de zi cu zi,
prin jertfa din închisorile comuniste si prin dăruirea din amfiteatrele si
bisericile în care a slujit. În fata argumentelor părintelui si în fata a tot
ce ne spun oamenii înduhovniciti, e suficient să tacem si să luăm aminte.
Noi, însă, oameni moderni,
simtim nevoia să exprimăm, semidoct si fără să ne dam seama cât de profund
anticrestin, păreri cu iz de convingeri. Făcând parte din corul dătătorilor cu
părerea, cântând la fel de fals, dar după altă partitură, nu pot să nu îmi imaginez
un scenariu,că tot ne-a lăsat, probabil, marele om de film Sergiu Nicolaescu
câte un strop din extraordinara lui avere.
Ma gândeam…în toată acea nebunie în care văduva era huiduită îngrozitor de câtiva iubitori de telenovele, că nu
prea păreau îndrăgostiti de filmele si de spiritul marelui regizor, în care
atacuri defazate erau aruncate pe posturile TV la adresa Bisericii de niste
bieti expulzatori iritati de vorbe nemestecate…mă gândeam la cel plecat dincolo. E drept,
el a lăsat, se pare, cuvânt să fie incinerat. Sotia lui a considerat că e
literă de lege ceea ce el a spus. E aici credinta aceea a noastră, cam
superstitioasă, că omul, pe patul de moarte sau, oricum, înainte să moară,
spune niste lucruri care ar trebui inscriptionate în stancă si, desigur,
respectate. Ultima dorinta e lege, atât pentru atei, cât si pentru credinciosi…
Să acceptam asta…
Si dacă…dacă…trecând în lumea
cealaltă…omul se căieste, printre altele, de ultima dorinta? Zic si eu, ca tot
omul care îsi da cu părerea… Dacă îi pare rău pentru ce a lăsat cu limba de
moarte? Nu credinciosia familiei îi face bine atunci, în pofida literei
personale? E, aici, o dilema: alegem să facem ceea ce omul a zis sau ceea ce Dumnezeu, în Biserica sa, ne-a transmis până în ziua de azi? Când omul e Sergiu
Nicolaescu, e foarte greu să i te împotrivesti, căci un regizor se joacă de
multe ori de-a Dumnezeu si noi ne obisnuim să-i luăm în serios jocul. Dacă,
dincolo fiind, sufletul lui ar vrea o altă decizie? Si în viata aceasta ne
răzgândim des. De ce n-am face-o trecând în altă lume?
De ce n-am vrea, totusi, decizia
cea bună, cea păstrată în Traditia Sfântă si dăruită nouă azi?
