Se uită la ceas... "Ce repede se întunecă!" Rapidul trece pe lângă un orăsel de provincie si lumini colorate provoacă un nistagmus urmărit cu veselie nedisimulată de tânărul din fata lui. Compartimentul este plin, iar oamenii sunt atât de diferiti... De obicei, sunt amabili si flecari, dar acum o atmosferă plăcută si profundă s-a asternut. Într-un mod nefiresc, pentru prima dată se simte foarte apropiat de oameni până de curând necunoscuti si un sentiment nou răsare: prietenia. Hmmm... A cunoscut iubirea, profundul si răscolitorul taifun, linistit apoi într-o atât de plăcută briză, a întâlnit amicitia, cea cu aer de prietenie, chiar si camaraderia a trăit-o cu intensitate, dar...o emotie nouă tinde să se coaguleze într-un sentiment extrem de puternic. Da, pare să fie prietenia. În sfârsit! De bucurie, simte nevoia să-i îmbrătiseze pe toti la rând...
Un zgomot puternic de otel aruncând firmituri scânteietoare îi opreste, însă, elanul... Brusc...stie că...trebuie să coboare din acest tren... Iesind pe usa compartientului, schitează un gest de salut, neobservat, si coboară pe scara rece a vagonului... Un aer rece îl face să se zgribulească... Priveste hipnotizat spre compartimentul din care tocmai a iesit... Nimic nu s-a schimbat.... A rămas doar un loc liber...iar trenul o ia din loc... În urma lui...o noapte rece si ciudat de neagră... "De când sunt noptile atât de întunecoase?" De ce o fi coborât? Nu e o statie si nici măcar un semnal... Pustiu...atât...pustiu... De ce n-a mers până la capătul călătoriei, unde oameni frumosi îl asteaptă, de ce a coborât din acea atmosferă de prietenie veselă? Nu, nu stie... Doar păseste domol si înfrigurat... Încotro?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu