marți, 7 mai 2013

Fericirea...


Fericirea începe de acum... Nu e o destinație, nu e ceva ce așteptăm, e atitudine, e implicare, e drag de oameni, e credință, iubire, nădejde... Fericire e să te bucuri de ceea ce ai și să lași să vină de la Domnu'... Fericirea ESTE, deși uneori e greu să o recunoaștem... Dacă acum o credem în viitor, mai târziu vom crede că a fost... De fapt, ea e mereu, e veșnică și e în Dumnezeu și în darurile lui, daruri pe care noi, ca niște copilași mofturoși, nu le apreciem suficient și la timp...
 

duminică, 31 martie 2013

Prolog la...povestea dintr-o cească de cafea

Tocmai am fost invitat la evenimentul artistic "Povestea dintr-o cească de cafea". Îmi plac povestile, mai ales cele strecurate până în cotloane de suflet... De aceea, îi iubesc pe oamenii dedicati, pe cei care, fie au devenit personaje din poveste, fie creează ei înșiși povești... Protagonistii evenimentului astfel de oameni sunt. :)

Din păcate, nu voi putea ajunge la Bucuresti, căci pașii mei pe alte plaiuri hoinăresc, dar...nu...nu-mi pot refuza o poveste... Las, deci, de două ori hidrogen și o dată oxigen să se îndrepte disciplinat, moleculă după moleculă, spre ibric și le încerc răbdarea la foc mic... Nu trece mult și începe revolta... Proiectile de aer se indreaptă intens spre mine, dar se opresc, înciudate, la suprafata apei și se desfac neputincioase, căutând noi câmpuri de luptă... 

"Pulbere, avem nevoie de pulbere!", par să strige, disperate, apele învolburate... O umbră ovală se apropie cu grijă și pulberea fină este deșertată asupra câmpului de luptă... Spiritul războinic înflamează moleculele și totul stă să se reverse peste flacăra albăstruie, crescută în limbi fine, ascutite, printre dintii rarefiati ai gurii de foc... Pare că flacăra este pusă în pericol și moleculele își sărbătoresc prematur victoria, încântate de neasteptatul aliat, printr-o simfonie înmiresmată, care ademeneste tot ce inspiră în casă... Să fie victoria? Hmmm... Încă nu... Brusc, parcă venindu-si în fire, alianta ciocolatie opreste asaltul... La rândul lor, limbile albastre se retrag viclene și savuroasa licoare se adună în sine, promitând o mie și una de nopti de fascinante povesti...  

Ce s-a întâmplat mai departe? V-as spune, dar mă ispiteste cafeaua... Chiar, oare ce povești ne-or spune artiștii noștri? :)

luni, 18 februarie 2013

Melancolie de seară

Duminica seara...
în colt de cafenea
sorbind
tacticos
licoarea
amară 
si rece
în asteptarea
unei zile de luni
revigorante...

Melancolia,
extatică tristete,
permisă e
doar
în această seară
de duminică târzie.

Sărutul de adio
al întârziatei 
neadormiri
duce cu el
obnubilarea
serii,
iar palma rece
a diminetii
atinsă
strengăreste
de palma mea
veselia
unui nou
început
aduce.

E luni...
...o nouă zi...

Bună dimineata!



sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Si dacă?


Biserica nu este de acord cu incinerarea… Are argumente teologice vechi de când lumea, unele expuse extraordinar de părintele și profesorul Dumitru Stăniloae, cel care si-a exprimat credinta si iubirea prin toată opera sa, prin trăirea de zi cu zi, prin jertfa din închisorile comuniste si prin dăruirea din amfiteatrele si bisericile în care a slujit. În fata argumentelor părintelui si în fata a tot ce ne spun oamenii înduhovniciti, e suficient să tacem si să luăm aminte.

Noi, însă, oameni moderni, simtim nevoia să exprimăm, semidoct si fără să ne dam seama cât de profund anticrestin, păreri cu iz de convingeri. Făcând parte din corul dătătorilor cu părerea, cântând la fel de fals, dar după altă partitură, nu pot să nu îmi imaginez un scenariu,că tot ne-a lăsat, probabil, marele om de film Sergiu Nicolaescu câte un strop din extraordinara lui avere.

Ma gândeam…în toată acea nebunie în care văduva era huiduită îngrozitor de câtiva iubitori de telenovele, că nu prea păreau îndrăgostiti de filmele si de spiritul marelui regizor, în care atacuri defazate erau aruncate pe posturile TV la adresa Bisericii de niste bieti expulzatori iritati de vorbe nemestecate…mă gândeam la cel plecat dincolo. E drept, el a lăsat, se pare, cuvânt să fie incinerat. Sotia lui a considerat că e literă de lege ceea ce el a spus. E aici credinta aceea a noastră, cam superstitioasă, că omul, pe patul de moarte sau, oricum, înainte să moară, spune niste lucruri care ar trebui inscriptionate în stancă si, desigur, respectate. Ultima dorinta e lege, atât pentru atei, cât si pentru credinciosi… Să acceptam asta…

Si dacă…dacă…trecând în lumea cealaltă…omul se căieste, printre altele, de ultima dorinta? Zic si eu, ca tot omul care îsi da cu părerea… Dacă îi pare rău pentru ce a lăsat cu limba de moarte? Nu credinciosia familiei îi face bine atunci, în pofida literei personale? E, aici, o dilema: alegem să facem ceea ce omul a zis sau ceea ce Dumnezeu, în Biserica sa, ne-a transmis până în ziua de azi? Când omul e Sergiu Nicolaescu, e foarte greu să i te împotrivesti, căci un regizor se joacă de multe ori de-a Dumnezeu si noi ne obisnuim să-i luăm în serios jocul. Dacă, dincolo fiind, sufletul lui ar vrea o altă decizie? Si în viata aceasta ne răzgândim des. De ce n-am face-o trecând în altă lume?

De ce n-am vrea, totusi, decizia cea bună, cea păstrată în Traditia Sfântă si dăruită nouă azi?

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Aromă de Rai

Astăzi vă invit la un ceai... Japonezii fac o artă din prepararea lui, americanii îl beau cu gheată, în Europa e, fie aristocratic, fie "prea de la tară" să savurezi licoarea cea caldă și binefăcătoare...

Hmmm...Ce poate fi mai plăcut decât să vii, înghetat de cele ale lumii, să pui un lemn pe foc și să sorbi în liniște un ceai  cald? Simti, în simplitatea lui, bucuria iubirii, căldura apropierii, dulceata zâmbetului curat si aroma vesniciei... 

E, în fiecare cană, o picătură de fericire... Zâmbiți și aripi de înger vă vor îmbrățisa cu cea mai lină dragoste! Nu vă speriați! E doar farmecul discret al nostalgiei Raiului.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Circuitul amăgirii în natură

Te strecori, 
fior ascutit,
cu gheara-ti de foc
urcând
dureros,
vertebră cu vertebră...
într-o cursă nebună
si te prelingi apoi
alunecându-mă
trist,
picătură amară,
în adânca fântână...
a dezamăgirii.

Evaporându-mă...
urca-voi iar
împletind sperante
nedesertate.


luni, 12 noiembrie 2012

Noiembrie relativ

Savurez gustul caldut-amar al cafelei...si-ncep să mă simt ca înainte de Crăciun... E iarnă împrejur. Iarnă cu abur aromat...

Însă...priviti! E...încă toamnă... mirosul frunzelor...tocmai desprinse...mă înveleste lin. Toamnă cu gust de nuci coborâte din vremi jucăuse... Da, toamnă...

Ce căldură, însă, din inimă urcă... Fierbinte...pulsează...picuri de foc, încinsă-n cuptor, în focul iubirii, stă-nveselită,dăruindu-se-n fărâme, ori...toată deodat'... E vară...în inimi...

Iar gândul...hoinar...primăveri desenează, în zâmbete calea croind... E-anotimp de-nceput, e mugur, e rază, e atât de devreme...în gând...

Si...totusi...e toamnă... Priviti! E...noiembrie... Primul noiembrie...întregitor...